Un ministru israelian propune război în Cisiordania și anexarea unor teritorii din Liban și Gaza

Mădălina Grigore · Vâlcea Expres

Ministrul israelian de finanțe a propus duminică anexarea sudului Libanului și a unei părți din Fâșia Gaza, exprimându-și sprijinul pentru declanșarea unui război în vederea eliminării Autorității Palestiniene din Cisiordania.

Bezalel Smotrich a declarat într-un podcast al publicației online Ynet că ar dori să anexeze cel puțin până la «Linia Galbenă» și râul Litani în Liban, pentru a descuraja inamicul dacă războiul s-ar încheia pe acele linii.

În Liban, Israelul controlează o fâșie de zece kilometri în sud, iar râul Litani se află la circa 30 de kilometri de granița dintre cele două țări.

Smotrich a mai spus că trebuie să se acționeze în Iudeea-Samaria pentru a destructura Autoritatea Palestiniană, pe care o consideră susținătoare a terorismului.

În replică, Autoritatea Palestiniană a denunțat aceste declarații, catalogându-le drept un apel la escaladare și la mutarea palestinienilor din Cisiordania.

Citește articolul complet pe Vâlcea Expres

Deschide articolul →