Un incendiu izbucnit în noaptea de joi spre vineri într-o gospodărie din comuna Livezi, județul Vâlcea, a avut ca rezultat decesul unei fetiţe de 2 ani şi al mamei sale, de 42 de ani.
Trupurile celor două victime au fost găsite carbonizate într-o anexă care a ars în totalitate, conform informațiilor transmise de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.
La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Stației de Pompieri Grădiștea, care au acționat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Echipajele au constatat că incendiul a cuprins o anexă din gospodărie, iar din păcate, au identificat cele două victime carbonizate.
Cauza incendiului este în curs de stabilire, iar ancheta este în desfășurare pentru a determina circumstanțele producerii.
Citește articolul complet pe Vâlcea Expres
Deschide articolul →