Topanel, unul dintre cei mai importanți producători de panouri termoizolante din județul Vâlcea, analizează realizarea unei noi facilități de producție, într-un proiect estimat la peste 15 milioane de euro.
Potrivit Irinei Tănăsescu, director comercial al companiei, în 2026, compania continuă procesul de modernizare și retehnologizare a fabricii din Râmnicu Vâlcea, iar în paralel evaluează posibilitatea extinderii capacității de producție prin construirea unei noi unități.
Proiectul se află în faza de analiză și planificare, fiind luate în calcul două amplasamente pentru viitoarea investiție.
În 2025, Topanel a încheiat cu succes un amplu proces investițional, atingând o cifră de afaceri de aproximativ 353 milioane de lei, în creștere cu peste 20% față de anul anterior, când raportase 294 milioane de lei.
Reprezentanții companiei afirmă că toate obiectivele stabilite pentru 2025 au fost atinse, iar performanțele financiare oferă o bază solidă pentru noi investiții.
Citește articolul complet pe Vâlcea Expres
Deschide articolul →