Religiile lumii trebuie să se unească pentru a se opune devastării mediului

Redacția Vâlcea Expres · Vâlcea Expres

[ad_1] Papa Francisc a arătat, duminică, că este esenţial ca toate religiile lumii să se unească pentru a se opune devastării "rapace" a mediului înconjurător, relevă Reuters.

Papa plănuia să prezideze deschiderea Pavilionului Credinţei la conferinţa privind clima C0P28 din Dubai, dar o bronşită acută l-a obligat să rămână la Vatican.

Secretarul de stat, cardinalul Pietro Parolin, a citit mesajul în locul său, aşa cum a făcut şi cu discursul Papei Francisc la conferinţa de sâmbătă.

"Religiile, ca voci ale conştiinţei umanităţii, ne reamintesc că suntem creaturi finite, care au nevoie de infinit", a spus Papa, menţionând că un Pavilion al Credinţei a fost o premieră la o conferinţă COP.

"Pentru că suntem într-adevăr muritori, avem limitele noastre, iar protejarea vieţii.

Citește articolul complet pe Vâlcea Expres

Deschide articolul →