[ad_1] Consiliul Județean (CJ) Vâlcea intenționează să treacă pe energie verde 16 imobile ale unor instituții aflate în subordinea sa, cu scopul de a reduce consumul de energie electrică și cheltuielile.
Astfel, CJ are în vedere accesarea unui proiect cu fonduri europene în valoare de circa 5,5 milioane de lei, alocate României prin Fondul de Modernizare, Programul cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei.
Prin acest proiect, 16 imobile, între care sediul CJ Vâlcea, spitalele din Râmnicu Vâlcea, Mihăești și Drăgoești, Ambulanța Vâlcea, Centrul Școlar Bistrița, internatul școlii speciale din Băbeni și Muzeul din Bujoreni, ar urma să-și asigure necesarul de energie electrică din surse regenerabile, prin montarea pe clădiri sau pe terenurile din apropierea acestora a aproape 2.
500 de panouri fotovoltaice și a 36 de invertoare de tensiune.
Momentan, consilierii județeni au aprobat documentația tehnic-economică și indicatorii tehnico-economici pentru faza de studiu de fezabilitate a proiectului.
Citește articolul complet pe Vâlcea Expres
Deschide articolul →