ro Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață, în jurul orei 03:15, într-un apartament situat la etajul al III-lea al unui bloc de locuințe din Alunu, județul Vâlcea.
La sosirea echipajelor de intervenție, s-a constatat că o persoană se afla încă în apartament, iar un bărbat fusese găsit căzut în stradă.
La locul incidentului au fost mobilizate de urgență trei autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Stației de Pompieri Grădiștea și Punctului de Lucru Horezu.
În timpul intervenției, pompierii au reușit să localizeze și să stingă focul, extrăgând din apartament patru butelii de gaz, pentru a preveni explozia.
O femeie aflată în apartament a fost salvată și evacuată, fiind conștientă și cooperantă.
Citește articolul complet pe Vâlcea Expres
Deschide articolul →