ro Un final tragic a avut loc în cazul lui Gheorghe Milea, bărbat de 65 de ani din Horezu, dat dispărut de familie și căutat de polițiștii vâlceni.
Acesta a fost găsit stins din viață, miercuri, 24 iunie, în lacul din cartierul Ostroveni, municipiul Râmnicu Vâlcea.
Persoana a fost observată plutind pe suprafața apei, iar echipajele de intervenție au fost alertate de urgență.
La fața locului au ajuns echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu barcă, autospecială de descarcerare și ambulanță SMURD.
Victima a fost extrasă rapid, însă pompierii au constatat că bărbatul avea rigiditate cadaverică, indicând faptul că decesul s-a produs cu mai mult timp înainte.
Citește articolul complet pe Vâlcea Expres
Deschide articolul →