Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea a găzduit, pe 6 mai 2026, workshop-ul „Erasmus Open Doors – Europe Day 2026”, eveniment organizat în cadrul Săptămânii Europene a Tineretului și al Zilei Europei.
Evenimentul a fost destinat unităților de învățământ interesate să se implice în programul Erasmus+, indiferent de domeniul de activitate, precum Educație Școlară, VET, Educația Adulților sau Tineret.
Participanții au avut ocazia să afle informații esențiale despre accesarea proiectelor europene și să descopere exemple concrete de bune practici și experiențe internaționale.
În cadrul workshop-ului, au fost prezentate rezultate și produse realizate prin proiecte Erasmus+, metode moderne de promovare și diseminare, precum și experiențe trăite de beneficiari ai programului european – elevi, profesori și voluntari internaționali.
Invitatele din partea ANPCDEFP, experții Andra Dragomir și Anastasia Anastasiu, au subliniat importanța programului Erasmus+, considerat cel mai amplu program al Uniunii Europene dedicat educației, formării profesionale, tineretului și sportului.
Citește articolul complet pe Vâlcea Expres
Deschide articolul →