Condamnat pentru trafic de migranți în Ungaria, va executa pedeapsa în România

Redacția Vâlcea Expres · Vâlcea Expres

a fost condamnat în Ungaria la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea, în calitate de coautor, a infracţiunii de trafic de migranţi în formă continuată.

Mai precis, acesta aducea cetățeni străini în Ungaria, contra cost, aceștia continuându-și apoi drumul până în Austria.

Magistrații din cadrul Curții de Apel Constanța au admis cererea de recunoaștere a sentinței, pronunțată de Judecătoria de Ocol din Dabas, urmând ca Cristian M.

să execute pedeapsa de 3 ani într-un penitenciar din România.

Imigranți La jumătatea lunii iulie 2022, la Timişoara, Cristian M.

Citește articolul complet pe Vâlcea Expres

Deschide articolul →