Incendiul din fondul forestier din Băile Olănești, aproape de Schitul Iezer, a continuat pentru a doua zi, fiind în dinamică. La începutul zilei, suprafața afectată era estimată la circa 13 hectare, dar sâmbătă dimineață s-a constatat extinderea focului, ajungând la aproximativ 16 hectare.
La ora 06:15, un echipaj format din 26 de pompieri militari, cu trei autospeciale și o dronă, a început intervenția în zona dificil de accesat. Pentru eficientizarea misiunii, a fost solicitat și sprijin aerian cu elicopterul, pentru a ajuta la localizarea incendiului. În prezent, focul se manifestă la nivelul litierei și al doborâturilor, iar condițiile meteo s-au îmbunătățit, fiind în prezent fără vânt.
Citește și: Vâlcea a fost inclusă în Programul pentru investiții și locuri de muncă
Intervenția pompierilor continuă pentru stingerea incendiului, care afectează o suprafață estimată la 16 hectare. Misiunea este în dinamică, iar forțele de intervenție acționează pentru limitarea extinderii focului.
Conform Vocea-valcii.ro
