Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a declarat că se distanțează de orice comportament care contravine legii și principiilor de etică și integritate profesională, în urma apariției unor informații legate de o anchetă într-un dosar penal ce îl implică pe un polițist din cadrul acestei instituții.
Reprezentanții IPJ Vâlcea au subliniat că investigația este efectuată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești, care sunt în măsură să ofere detalii suplimentare legate de caz și de posibilele măsuri procesuale adoptate.
Citește și: Aby Stage Bar din Râmnicu Vâlcea organizează Retro Party cu DJ Cătălinescu
IPJ Vâlcea susține aplicarea legii fără excepții
„Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea se delimitează ferm de orice comportament care contravine legii și principiilor de etică și integritate profesională și susține aplicarea legii, fără excepții, indiferent de calitatea sau funcția persoanelor implicate”, au transmis reprezentanții instituției.
IPJ Vâlcea nu a furnizat alte informații referitoare la dosar, menționând DNA ca fiind autoritatea abilitată să comunice date despre anchetă.
Precizare: Toate persoanele menționate în acest articol beneficiază de prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 23 alin. (11) din Constituția României și de art. 4 din Codul de procedură penală, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
