Pe 19 octombrie 2026, polițiștii din Vâlcea au desfășurat activități informativ-preventive la două unități de învățământ din Râmnicu Vâlcea, în cadrul programului național «Școala Altfel».La eveniment au participat peste 300 de elevi din învățământul primar, gimnazial și liceal.Discuțiile au fost adaptate vârstei și nivelului de înțelegere al elevilor, abordând teme precum prevenirea victimizării minorilor, răspunderea penală, prevenirea violenței și siguranța în mediul online.
Polițiștii au vorbit despre consecințele comportamentelor antisociale, bullying, cyberbullying, riscurile comunicării cu persoane necunoscute pe internet și protejarea datelor personale.Elevilor li s-au prezentat exemple concrete și recomandări pentru identificarea și evitarea situațiilor de risc, încurajându-i să solicite sprijinul părinților, cadrelor didactice sau polițiștilor dacă se confruntă cu situații periculoase.În continuare, polițiștii vâlceni vor continua activitățile preventive în școli, pentru a crește nivelul de siguranță și responsabilitate în rândul elevilor.
