Sursă: Zf.ro
Bursa de Valori București are nevoie de companii mari care să vină cu IPO-uri consistente și semnificative, însă teama de obligațiile pe care le presupune statutul de companie listată continuă să țină la distanță o parte dintre companiile cu potențial de listare.
Gabriel Aldea, director general adjunct al brokerului de investiții Investimental, a subliniat că transparența și schimbările în procedurile de guvernanță reprezintă bariere importante pentru antreprenori. "Sunt absolut convins că vor veni emitenți noi la bursă, și de calibru, emitenți de calibru, ceea ce ne trebuie nouă", a declarat Aldea la ZF Live.
El a adăugat că nivelul evaluărilor de pe piața românească poate deveni un argument pentru companiile din zona de private equity să ia în calcul listarea. Accesul la piața de capital ar putea oferi o alternativă la evaluările obținute în tranzacțiile private, ceea ce ar putea încuraja companiile mari să vină la BVB.
Aldea a menționat că reticența față de listare nu ține doar de evaluare sau de accesul la capital, ci și de temerile legate de transparență și de schimbările necesare în modul de funcționare al companiei. "E o problemă ce ține de educația noastră și care impactează zona de antreprenoriat", a conchis el.
